Oportunităţi de investiţii

Agricultură şi zootehnie
Potenţialul agricol al comunei Cășeiu este foarte mare, pretându-se unei game variate de culturi agricole şi creşterii animalelor. Zona are perspective de dezvoltare favorabile în toate sectoarele în următoarele condiţii:
• Realizarea de noi exploataţii agricole rentabile, exploatate mecanizat;
• Dotarea corespunzătoare din punct de vedere al maşinilor şi utilajelor agricole;
• Realizarea de lucrări de îmbunătăţiri funciare şi scoatere a terenurilor de sub influenţa inundaţiilor şi a băltirilor;
• Dezvoltarea creşterii animalelor;
• Realizare cadastru.

Industria
Dezvoltarea industriei prin valorifcarea potenţialului zonei şi a mâinii de lucru ieftină şi suficientă.Valorificarea potenţialului zonei se poate face prin infiinţarea de activităţi conexe activităţilor de exploatare a lemnului: fabrici de mobilă, fabricarea celulozei, hârtiei, fabricarea profilurilor din lemn, fabricarea placajelor, fabrici care să valorifice rumegușul rezultat în urma tăierii lemnului etc.

Turismul și serviciile
Oamenii ospitalieri, diversitatea religioasă, bucatele sănătoase tradiţionale, zonele pitoreşti cu potenţial de amenajare sunt tot atâtea motive şi atuuri de a demara o afacere în domeniul serviciilor de turism.

Castrul roman Samum de la Căşeiu, judeţul Cluj, a fost construit în jurul anului 106, ca şi parte a şirului de castre de apărare Moigrad-Porolissum - Tihău - Căşeiu - Ilişua. Castrul a fost construit pe malul râului Someşul Mare, aproximativ la şase kilometri de municipiul Dej şi era unul dintre punctele strategice de apărare a Daciei nordice.Castrul (situat în punctul Cetăţele) este înscris pe lista monumentelor istorice ale judeţului Cluj, elaborată de Ministerul Culturii şi Cultelor din România în anul 2004.

Castelul Haller din Coplean, judeţul Cluj este înscris pe lista Monumentelor Istorice ale judeţului Cluj, elaborată de Ministerul Culturii şi Cultelor din România în anul 2004.
Castelul, cunoscut şi sub denumirea de Castelul cu Scoici (de la ornamentele aflate deasupra ferestrelor), a fost construit între anii 1725-1771, în stil baroc de către guvernatorul Transilvaniei din perioada 1735 - 1755, Ioan Haller. A fost ridicat pe locul unui mai vechi conac, clădirea formată din subsol, parter, etaj şi acoperiş este situată în mijlocul unui domeniu dreptunghiular la intrarea căruia este un bastion. Se presupune că pentru ridicarea clădirii s-a folosit piatră adusă din castrul roman de la Căşeiu. Joszef Kadar descria castelul în monografia sa dedicată Comitatului Szolnok-Doboka: "În Coplean, castelul și biserica s-au construit din pietrele acestui castru, ca şi biserica din Vad."
În faza iniţială castelul a fost construit în cel mai timpuriu stil baroc transilvănean, ulterior fiindu-i adăugate ornamentaţii rococo realizate de sculptorul austriac Anton Schuchbauer (1719-1789).

Potenţialul zonei aşteaptă să fie pus în valoare dar trebuie să învaţăm de la satele, care nu au deloc zone pitoreşti, oameni mai ospitalieri sau mai gospodari care îşi exploatează potenţialul turistic, că viaţa noastră şi locul în care trăim pot fi produse turistice de succes.
Amenajarea de spaţii de cazare în cadrul unor pensiuni agroturistice reprezintă o alternativă şi o necesitate pentru dezvoltarea socio-economică a comunei Cășeiu.